Posts tagged ‘iubire’

6 August 2010

Femeia Fecioară – AMANTA PERFECTĂ

Fă cu ea ce-ţi doreşti. Asta presupunând că te opreşti înainte de ceea ce consideră anormal, grotesc sau animalic. Pentru că ea stabileşte limitele. Însă  între aceste limite se revanşează complet.

De fiecare dată fervoarea primei iubiri

Poate transforma un sărut într-o experienţă erotică aproape egală cu cea a actului erotic propriu-zis. Pentru a mulţumi un iubit, poate să muşte sau să apeleze la toate formele de încântare orală. Şi va deveni o maestră în acest domeniu. Cea mai intensă voluptate a ei este să te facă fericit. Iar în aritmetica erotică cel mai înalt număr la care va ajunge este 69.

Nu-i plac bărbaţii care se reped ca un avion cu reacţie. Îi preferă pe cei care pot aştepta momentul când îşi doreşte şi ea să facă dragoste. Femeia Fecioară crede că romantismul e foarte important, iar bărbatul care se limitează la aspectele fizice nu înţelege şi nici nu apreciază esenţa amorului.

Răspunde la nebuniile cele mai complicate ale patului. Poate epuiza Kama Sutra, parcurgând-o de la un capăt la altul fără respiraţie, după care va cere liniştită volumul doi. Şi pentru că volumul doi nu există, se oferă să-l conceapă ea, împreună cu bărbatul care o ţine în braţe. Are meritul de a ajunge în pat doar cu cel de care este îndrăgostită şi indiferent de vârstă retrăieşte mereu fervoarea primei iubiri.

Ascunde o lume de fantezii neruşinate

Are mare nevoie să o mângâi, să o masezi şi să o apreciezi pentru puritatea care îi impregnează spaţiul vital. Tandreţea de care dă dovada atunci când a coborât definitiv garda este impresionantă, deoarece scoate la iveală un erotism foarte special, de o delicată dăruire şi o profunzime fără margini. Pentru femeia Fecioară a intra în fuziune erotică este, de fapt, o contopire cu misterele vieţii şi cu marea putere de regenerare a Naturii.

Este deopotrivă o soţie şi o amantă excelentă. Ca soţie este fidelitatea întruchipată. Acceptă un mariaj numai în condiţiile în care consideră că va sta întreaga viaţă alături de acel bărbat. Iar el trebuie să fie capabil de aceeaşi devoţiune. Altfel, infidelitatea lui o poate marca pentru totdeauna.

Sub masca ei rece Fecioara ascunde adesea o latură sălbatică şi o lume de fantezii erotice neruşinate. Iubitul care poate să le scoată la iveală punându-şi în mişcare întreaga putere de seducţie e cu adevărat norocos.