CÂND SUFLETUL PERECHE E ZODIA FECIOAREI

Trăirile senzuale ale acestui nativ sunt deseori surprinzător de intense. Sensibilitatea şi delicateţea îl ajută să perceapă şi să înţeleagă profund sentimentele celorlalţi, să observe lucruri pe care alţii, din zodii mai repezite, nu le remarcă. Dar Fecioarele se îndrăgostesc cu adevărat foarte greu. Nu se lasă păcălite de o faţă drăguţă sau de un corp frumos. Gândesc şi ştiu prea multe.

Pentru sufletul pereche Fecioară munca este extrem de importantă. Se identifică deseori cu ceea ce face şi îşi stabileşte valoarea în funcţie de nivelul la care-şi îndeplineşte propriile aşteptări. Dacă nu te interesează munca lui sau dacă n-ai chef să discuţi despre lucrurile care i se par importante, poate să se plictisească, chiar dacă din punct de vedere erotic v-aţi potrivi grozav. Emoţia şi sexualitatea nu sunt destul pentru a-i câştiga inima. Trebuie să aibă loc şi o întâlnire pe plan mental. Şi nu una de doi lei bucata, ci una cu adevărat memorabilă.

Se teme de iubire

Celui născut în Fecioară îi plac manualele. Va încerca orice, dacă i se explică limpede, în etape uşor de înţeles. Confiscă-i lista de instrucţiuni şi intră în panică. Întotdeauna înainte de a utiliza un lucru preferă să citească despre modul său de funcţionare, iar asta e chiar o şansă să capete o reală competenţă în domeniile care le captează atenţia.

Din fericire nu există manuale pentru iubire şi pasiune, deşi multe cărţi pretind asta. Aşa că mulţi nativi sunt înspăimântaţi de ceea ce definesc drept nebunia periculoasă a îndrăgostirii. Au talent de mari amanţi (amante), dar sunt retraşi emoţional. Nu te mira dacă spun sus şi tare că e sănătos să faci dragoste în fiecare zi şi totuşi se tem să mărturisească „te iubesc”.

Oricum, dragostea nărăvaşă, la prima vedere, cu jurăminte eterne sub clar de lună, nu e deloc pe gustul Fecioarelor. Nativii observă lumea prea atent pentru a lua în serios exaltări de moment. Nu le place să rişte, pentru că nu vor să fie răniţi sau deziluzionaţi. Unele Fecioare adoptă masca de răceală şi păstrează distanţa faţă de oricine le atrage. Nu au încredere în lucrurile care se petrec brusc, necontrolat sau în mod inexplicabil.

Vrea să pună totul în ordine

Uneori vei întâlni o Fecioară cu adevărat sălbatică, pasională, care pare să spargă tiparele. Dar priveşte mai atent. Poate vei descoperi că sufletul ei nu este cu adevărat deschis. Pentru ea iubirea are nevoie de timp, cunoştinţe şi grijă. De aceea va alege de obicei persoana de încredere şi nu pe cea cu care ies scântei. De ce? Pur şi simplu pentru că simte nevoia să fie mereu stăpân pe situaţie. Iar dragostea este evenimentul care-i bulversează toate schemele, sertarele şi sertăraşele.

Totuşi dacă eşti o persoană plină de foc, strălucitoare, care pare să aibă un pact secret cu zeii şi pariază cu viaţa în loc să fie prevăzătoare, probabil că eşti un adevărat magnet pentru nativul Fecioară. Dar asta nu înseamnă c-o să fiţi neapărat perechea ruptă din cer.

Dacă se străduieşte să te aducă neapărat cu picioarele pe pământ şi să convingă să devii mai „matur” e posibil ca mai devreme sau mai târziu să sufli foc pe nări, la fel ca un dragon, şi să-ţi iei bilet de tren spre alt oraş, pentru că te-ai săturat de cicăleală şi critici.

Surpriză, poate deveni şi pasional!

Relaţiile sunt rareori calme şi uşoare pentru nativ. Varianta cea mai sigură e să fie în cuplu cu o altă zodie de pământ, ce se potriveşte în universul geometric pe care şi l-a stabilit. Dar când procedează aşa e mereu puţin plictisit, simte că viaţa e cam cenuşie şi că într-un fel a ratat alegerea cea bună.

Totuşi dacă Fecioara se relaxează şi îşi aduce la lumină sufletul minunat de poetic, te poţi aştepta la un viitor încântător împreună. Poate fi cel mai tandru, blând, inteligent şi săritor iubit pe care îl poţi alege. Şi da, poate deveni şi pasional. Tot ce trebuie să facă e să-nveţe să aibă încredere în copilul interior şi să recunoască faptul că doar ceea este viu, intens şi plin de bucurie este cu adevărat util.

3 Responses to “CÂND SUFLETUL PERECHE E ZODIA FECIOAREI”

  1. 100% adevarat. Sincer.

  2. ce parere aveti despre faptul, ca la tv se spune ca multe persoane din zodia isi vor gasi sufletu pereche?

Trackbacks

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: