Norocoşilor, azi, chiar azi e Lună Nouă!

Şi este în sala de bal a Măriei-Sale… zodia Leului. Ce înseamnă de fapt Luna Nouă? Soarele şi surioara lui mult romantică sunt perfect aliniaţi, la acelaşi grad. Sunt care va să zică în conjuncţie. Soarele este strălucitor, puternic, cu o energie intens masculină, în timp ce Luna ne farmecă i-re-zis-ti-bil, mai misterioasă şi mai feminină decât niciodată.

Precum în cer aşa şi pe pământ

Ce treabă ai tu cu aceste mişcări preacereşti? Ai. Pentru că e momentul perfect să-ţi armonizezi energiile yin şi yang. Dacă vrei poţi profita din plin de această conjunctură astrală. Nu te gândi că povestioara cu aceste energii e valabilă doar prin Orient. Asiaticii le-au numit aşa, dar cu toţii suntem locuiţi de ele şi cu toţii le facem jocurile, cel mai adesea fără să avem măcar habar.

Dacă le cunoşti însă, poţi prelua hăţurile şi nu vei mai fi la voia emoţiilor, impulsurilor, tendinţelor neconştientizate.  Energiile feminine, yin, lunare ţin de partea intuitivă, sentimentală, compasivă, duioasă, nocturnă a fiinţei noastre.

Ele corespund cu emisfera dreaptă, receptivă a creierului, acolo unde se prepară marile creaţii, jocul, visarea. Energiile yang ţin de partea masculină, solară, diurnă, activă, dinamică a fiinţei şi corespund emisferei cerebrale stângi. Acolo unde strălucesc raţiunea, gândirea logică, capacitatea de a lua iniţiativa şi de a ne pune voinţa la lucru.

Orice început e binecuvântat

Vrei să fii mai mult yang? Vrei să fii mai mult yin? Nu e cazul. Ideal este să pui în armonie deplină cele două tipuri de energii şi să le foloseşti înţelept, în funcţie de ceea ce reclamă cu adevărat situaţia. Când omul reuşeşte acest lucru atinge starea androginală, cea în care contrariile sunt depăşite, iar fiinţa îşi regăseşte unitatea originară.

Eheeeeei, ţi se pare cale lungă până acolo? Atunci hai să vedem ce ne mai aduce nouă Luna Nouă, Luna Nouă… La o primă privire nimic spectaculos. Dar noi nu ne lăsăm cu una cu … două şi contemplăm, aşa-i? Şi descoperim că e un moment grozav pentru orice început. De proiect, de relaţie, de acţiune. În orice plan al vieţii noastre.

Acum pot apărea inspiraţii nemaipomenite, idei îndrăzneţe, o iubire. Şi în zilele următoare tot ceea ce a început sub aceste bune auspicii va înflori, se va împlini. Sunt şanse reale pentru asta, pentru că Luna Nouă este acel impuls binecuvântat pe care astrele îl dau vieţii terestre.

Vuvuzelizează-te, în-flăcărează-te…

Iar pentru că regina nopţii este în palatele împărăteşti ale Leului, să te ţii! Avem posibilitatea să gândim şi să acţionăm acum în stil mare, stima de sine e în creştere, avem apetit pentru cele grandioase şi chiar puteri sporite pentru a le concretiza.

Leul este omul de scenă al zodiacului. Dă sentimentul atotputerniciei şi al unei încrederi în sine fără fisură. Uneori nu e chiar aşa. Ba chiar destui nativi Leu sunt nesiguri interior, însă au grijă să mascheze lucrul acesta. Nu te sfătuiesc să faci la fel. Dar poţi lua partea bună cu scena. Dacă nu te simţi acum în cea mai mare formă lăuntrică vizualizează că te afli exact în locul şi în postura pe care ţi le doreşti. Vizualizează-te acţionând impecabil. Vuvuzelizează-te!

Şi dacă e vorba de fete… dragele mele, frumoasele mele… Permiteţi-vă azi un mic răsfăţ. Un accesoriu exotic, o bijuterie îndrăzneaţă. Amintiţi-vă că sunteţi regine, cu adevărat regine. Sunteţi un dar făcut de Dumnezeu acestei lumi. Iubiţi-vă regeşte pe voi înşivă. În următoarele săptămâni Leul e la putere. La o putere cosmică. E prietenul, confidentul, protectorul, iubitul vostru astral. Nu vă va refuza nimic, dacă o să-i cereţi.  Puteţi fi radioase, magnetice, efervescente. Îndrăzniţi să aprindeţi torţa iubirii. În-flăcăraţi-vă!

 

Autor: Hestia

One Trackback to “Norocoşilor, azi, chiar azi e Lună Nouă!”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: