Secretele FEMEII VĂRSĂTOR

Femeia Vărsător e sensibilă şi inteligentă. Trăieşte mult la nivel mental. Prietenii o stimulează. Îi plac petrecerile şi oamenii. E foarte comunicativă şi plăcută în societate şi întotdeauna gata să accepte o invitaţie de ultimul moment de la cineva pe care îl simpatizează. În general onestă şi deschisă, minte foarte stângaci, tocmai pentru că nu suportă să ascundă adevărul. Când îi place de cineva, are tendinţa de a-şi dezvălui rapid sufletul, adesea nu chiar  înţelept.

Aparţine tuturor şi nimănui

Nativa se implică în vieţile altora. E cu adevărat Cea-care-poartă-apa cunoaşterii, dăruind-o altora. Câteodată oferă sfaturi acolo unde nu sunt nici necesare, nici dorite. Nu o deranjează să facă meseria unui bărbat. Poate lucra şi ca mecanic auto, constructor de drumuri sau zidar, dacă e necesar – dar cel mai adesea e manager general al unei corporaţii.

O atrag provocările. Orice oportunitate nouă e binevenită, acceptă orice nouă responsabilitate, pentru că e sigură că va fi destul de bună să facă ceea ce i se cere. Şi fiindcă e inteligentă, dornică să experimenteze şi înţelege motivaţiile oamenilor, de obicei va reuşi. Lucrează cel mai bine în echipă, o calitate care merită plătită substanţial.

Această femeie aparţine tuturor şi nimănui. Iubirea ei poate fi tandră şi pasională, dar exprimă întotdeauna ceva nedefinit, care scapă printre degete, ca un cântec pe care nu reuşeşti să ţi-l aminteşti pe deplin. Vărsătoarea doreşte să fie liberă, dar loialitatea ei faţă de cei care o acceptă cu multă iubire este nelimitată. Nu-şi petrece viaţa imprevizibilă cu un bărbat care nu este sincer cu sine însuşi. Propriul ei cod de valori poate fi original şi diferit de codul moral acceptat de societate, dar îl va respecta cu sfinţenie.

Nu suportă gelozia

Fiindcă este impersonală, nu-i vine uşor să-şi exprime verbal sentimentele, dar odată ce a găsit bărbatul potrivit, cuplul ei este de obicei un model de fericire. Vărsătoarea poate pluti prin viaţă cu graţia unei lebede, dar în unele situaţii romantice se poate purta ca un ursuleţ împiedicat. În cazul ei, graniţa dintre dragoste şi prietenie este aproape ştearsă.

Nu poate fi distrasă şi copleşită de intimitate, pentru că lumea este prea plină de miracole ce merită cercetate. Tuturor le plac curcubeele. Copiii îşi pun o dorinţă cînd văd unul, visătorii aleargă după ele, pictorii le aştern pe pânză, dar Vărsătoarea locuieşte într-unul. Mai mult, ea l-a demontat şi a examinat fiecare bucăţică, fiecare culoare, şi tot mai crede în el. Nu este uşor să crezi în ceva după ce ai aflat exact cum este acel lucru, dar Vărsătoarea este în esenţă o realistă, deşi adresa ei este ziua de mâine, colorată în roz.

Nu suportă gelozia, posesivitatea sau bigotismul, critica, obtuzitatea sau ultraconservatorismul. În plus, se aşteaptă să-i placi prietenii, care sunt de toate mărimile, felurile şi culorile.

Vrei descifrezi noi secrete despre femeia din zodia Vărsătorului? Articolul Femeia Vărsător – Amanta imprevizibilă te aşteaptă cu detalii unice.

5 Responses to “Secretele FEMEII VĂRSĂTOR”

  1. exact asa e,sunt varsatoare si in ambele articole chiar ai reusit o descriere foarte buna ,m-ar interesa si despre barbati scorpion ce ne poti spune

  2. Este mult prea Exagerat articolul, din experienta si din auzite femeia varsator Nu este nici pe departe cum o descriu articolele Pompoase de pe internet.

    Am cunoscut femei nascute in zodia Balanta (care sunt f.greu de cucerit), insa intr-adevar au o Unicitate, inteligenta, simplitate cum greu gasesti la alte zodii.

  3. Din experienta si din auzite femeia varsator Nu este nici pe departe cum o descriu articolele Pompoase de pe internet.

    Am cunoscut femei nascute in zodia Balanta (care sunt f.greu de cucerit), si intr-adevar au o Unicitate, inteligenta, simplitate, originalitate, loialitate cum greu gasesti la alte zodii.

Trackbacks

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: