Femeia Balanţă – AMANTA SUPRIZĂ

Femeii Balanţă îi plac toate preliminariile, inclusiv cele verbale. Este o idee grozavă să-i dăruieşti câteva versuri dintr-un sonet de dragoste. Ea înţelege seducţia ca artă, nu ca asalt fizic. Nu este o fortăreaţă pe care s-o cucereşti cu forţa.

E o maestră a capcanei lui Venus

Nu fii niciodată sălbatic. Femeia Balanţă îţi răspunde cu uşurinţă  „da” când te apropii elegant. „Da” la orice. Dar îl respinge fără drept de apel pe bărbatul care se năpusteşte asupra ei ca mistreţul. Poate că trupul ei caută excese erotice, dar mintea ei cere moderaţie. Aşa că nu încerca s-o dezbraci în maşina parcată în grabă. O să-ţi pierzi şi timpul, şi probabil şi iubita.

Dacă vrei să-i exciţi simţul spectacolului, încearcă un tavan cu oglinzi. Sau efecte speciale cu lumini. Îi place să se întindă lasciv în timp ce-i masezi spatele gol, începând puţin deasupra feselor şi înaintând tandru, în cercuri mici, până ajungi la umeri. Apoi se întoarce cu faţa în sus ca să-i masezi şi sânii la fel.

Este o maestră a capcanei lui Venus – femeile născute sub acest semn zodiacal au un control excelent al muşchilor vaginali. Poate să se contracte şi să se închidă pentru a ţine un bărbat în strânsoarea ei. Apoi se relaxează şi  strânge din nou, pentru plăcerea ei – şi a lui. Unele femei Balanţă sunt atât de pricepute la asta, încât aduc un bărbat la orgasm doar jucându-se aşa.

Ştie să tripleze plăcerea erotică

Adoră să-şi folosească fără oprelişti imaginaţia. Nativa ştie să obţină un efect de neuitat chiar şi într-o împrejurare banală. Dacă iubitul are o slăbiciune pentru guma de mestecat mentolată Balanţa este genul de femeie care înainte de întâlnirea cu el scoate lamele de chewing gum din hârtie şi le ascunde în vagin. Iar când bărbatul îi cere o gumă de mestecat, ea ridică pur şi simplu fusta, îşi depărtează picioarele şi îl invită să se servească singur!

Femeia Balanţă găseşte întotdeauna ceva care dublează sau triplează plăcerea actului erotic.  Este deseori o favorită a bărbaţilor care atraşi de fetişuri, în special cei fascinaţi de trup. Este înţelegătoare cu cei care au o pasiune pentru părul, mâinile, degetele, genunchii sau orice altă părticică a corpului său. Şi de ce nu? Dacă e la fel de frumoasă pe cât se crede, atunci şi corpul ei este adorabil.

3 Responses to “Femeia Balanţă – AMANTA SUPRIZĂ”

  1. Aia cu guma e buna de tot. Daca cumva iubitul are o slabiciune pentru hamsteri ar putea fi foarte haios.

Trackbacks

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: