ALTFEL DE HOROSCOP: Previziuni 22 iulie-31 iulie pentru zodia SCORPIONULUI

Susţinut de prezenţa Nodului Sud în Rac, iar în Peşti de Luna neagră, Uranus şi Jupiter, nativul Scorpion a primit anul acesta energia triunghiului regal în semne de Apă despre care vorbeşte Nostradamus. În mod firesc o asemenea şansă astrală aduce la lumină potenţialul sublim al unei zodii – compasiunea, setea de adevăr, simţul dreptăţii, capacitatea de a decide înţelept pentru mase de oameni, calităţile unui lider autentic.

Însă mulţi dintre Scorpioni, unii învestiţi chiar cu putere politică, par să nu fi ţinut cont de toate acestea. Dimpotrivă, împinşi de energii ciudate, au acumulat de la începutul lui 2010 datorii karmice şi au făcut din cinism o datorie de onoare.  Culmea este că tocmai nativi greu influenţabili, cu multă forţă lăuntrică, au călcat în picioare valorile care dau unicitate acestei zodii extraordinare.

Indiferent dacă aparţin categoriei mai temperate sau celei care s-a dat rău în stambă, Scorpionii trebuie să ştie că până în ianuarie 2011 îi aşteaptă situaţii de viaţă pe care decada 22 iulie – 31 iulie le conţine deja în sămânţă. Iar previziunile pe care le oferă echipa noastră vin mănuşă până la sfârşitul lui august, mai ales nativilor născuţi în noiembrie.

Soarele în opoziţie cu Neptun le traversează casa a X-a, a demnităţii publice, a carierei şi imaginii sociale. Nativii tineri riscă să piardă sprijinul şi simpatia celor apropiaţi, iar maturii pot avea probleme de sănătate, afecţiuni sexuale, disconfort, disfuncţii. Luna neagră în Peşti îi tentează cu speculaţii bursiere şi cu instalarea propriilor copii pe înalte poziţii sociale, deşi le ştiu lipsurile şi stângăciile. Segmentul Scorpionilor de la 48 la 60 de ani îşi fac iluzii asupra chestiunilor pe care le decid. Riscă să se creadă atotputernici.

Desigur, există remediu – să-şi schimbe atitudinea, să le pese de ceilalţi, să le înţeleagă comportamentul şi necesităţile. Chiar dacă nu vor să acţioneze pentru asta, semnele astrale sunt fără echivoc. Duetul Uranus – Jupiter va intra în casa sănătăţii Scorpionului, a servituţii şi dietei, iar tot ce înseamnă boală tratată superficial ori cu nepăsare poate deveni cronică. Este un avertisment.

În plus, prezenţa lui Saturn pentru 29 de luni în Balanţă, casa a XII-a, casă a datoriilor karmice şi a duşmanilor ascunşi le aminteşte nativilor că va trebui să plătească până la ultima centimă tot ce au greşit cu voie, tot răul făcut conştient, fără compasiune, în timp ce îşi urmăreau propriile interese. Pentru mulţi nota riscă să fie încărcată şi Scorpionii s-o plătească fiecare în felul lui, în funcţie de anul de naştere şi de Ascendent.

Avem însă şi veşti bune pentru nativi – în perioada care urmează se refac din cenuşă ca pasărea Phoenix. Cei care îşi caută cu adevărat sensul vieţii şi sunt dornici să se desăvârşească interior au şansa de a face un salt spiritual important. Scorpionii care îşi cunosc Ascendentul şi casele pe care se află triunghiul regal în semne de Apă o să apeleze conştient la resurse extraordinare de bunăvoinţă şi putere de muncă, informaţie, credinţă. Ei se vor regenera cu o uşurinţă miraculoasă şi nu vor fi siliţi să se confrunte cu zguduirile de care am amintit mai sus.

Dacă nativi iubesc sincer, necondiţionat, dacă vor să comunice mai profund cu celălalt şi dăruiesc atenţie şi tandreţe, cuplul lor va urca la un nou nivel de efervescenţă şi

Pe segmentul dragoste sinceră şi necondiţionată, schimbarea de atitudine tandră şi benefică cuplului, sinergia sentimentelor va face minuni. Tot pe acest segment scorpionii muncitori curajoşi şi oneşti, oricât de bine situaţi financiar, nu au decât de câştigat acum şi în toată perioada în care patronul lor direct si ezoteric pluto se află în capricorn, adică 14 ani.

E bine să vă cunoaşteţi ascendentul. Am ajuns în sfârşit la o zodie magnifică sssss care ţine atât de marile încărcături karmice predestinale şi pentru care totalitatea lumilor din acest moment până în ianuarie 2011

Remediul pentru ac categ de vârstă e sch atitudinii şi înţelegerea comportamentului celorlalţi sau a necesităţilor lor. Vom ţine cont o perioadă foarte lungă de faptul că duetul uranus jupiter va intra în casa sănătăţii, servituţii, dietei  şi tot ce inseamnă boală care a fost tratată cu uşurinţă poate deveni cronică (expansiunea lui jupiter), avertismentul e dat

Nu e de neglijat prezenţa lui saturn pentru 29 luni în balanţă casa a 12-a casa plătilor totale, karmice şi a duşmanilor ascunşi pentru că tot ce au greşit scorpionii, mai ales cu voie, trebuie să plătească. Şi va plăti această notă încărcată, fiecare în felul lor, în funcţie de ascendent şi anul de naştere.

Avem şi veşti bune, partea bună şi frumoasă e că se ridică din cenuşă ca pasărea Phoenix. Salt spiritual cei care sunt cu adevărat interesaţi. Cei care cunoscându-şi ascendentul şi ştiu bine pe ce case se află triunghiul regal în semne de apă, vor apela la resurse extraordinare de bunăvoinţă, credibilitate, credinţă, informaţie, putere de muncă, regenerare fabuloasă şi în mod sigur aceştia nu vor simţi nimic din predicţiile anunţate mai sus.

Autori:  Azaria şi Hestia

2 Trackbacks to “ALTFEL DE HOROSCOP: Previziuni 22 iulie-31 iulie pentru zodia SCORPIONULUI”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: