Horoscopul zilei, miercuri 14 iulie

BERBEC (21 martie – 19 aprilie) 

Vitalitate

E momentul să  iei seama la sănătatea –  fizică şi mentală; capricioasa Lună intră astăzi în semnul raţional al Fecioarei. Cu cât eşti de organizat şi consecvent cu rutina zilnică, cu atât mai atent devii azi cu bunele tale obiceiuri, iar starea fizică este excelentă.  Dacă te duci la culcare înainte de miezul nopţii şi dormi cele opt ore de care ai nevoie, o să te simţi sprinţar ca un ied.

Azi este o zi bună să faci mai mult la slujbă. Ai chiar şansa unor investiţii cu viitor. Dar e bine să nu iei de unul singur deciziile, să te sfătuieşti cu cei din echipă şi cu asociaţii direcţi. S-ar putea să obţii chiar o creştere financiară, iar acţiunile pe care le porneşti acum să dea roade în scurt timp.

Veşti bune – diseară s-ar putea să mergi la un eveniment social unde vei cunoaşte câţiva oameni importanţi. Păstrează legătura cu ei, merită.

Numerele care îţi poartă noroc azi sunt 5 şi 14.

TAUR (20 aprilie – 20 mai) 

Chef de joacă

Luna îşi începe călătoria în semnul Fecioarei, iar casa a V-a,   casa plăcerilor, te predispune la năzbâtii.  Azi e bine să iei relaxarea ca pe un ingredient esenţial, cu ajutorul căruia mintea, trupul şi sufletul tău îţi menţin sănătatea şi îţi hrănesc fericirea. Îngăduie-ţi să te bucuri de lucrurile mărunte ale vieţii, lasă deoparte îngrijorările de prisos.

Dacă lucrezi în domeniul vânzărilor sau ai o meserie creativă e o zi grozavă pentru tine. S-ar putea ca o călătorie mai lungă să fie amânată şi să-ţi găseşti timp pentru a încheia proiectele care tergiversau. O să ocazia să experimentezi lucruri noi şi să te bucuri. Spre seară e posibil să te întâlneşti cu persoana iubită. Răsfaţ-o aşa cum merită, vă aşteaptă câteva ceasuri minunate.

Vrei să-ţi afli numerele norocoase? Sunt 15 şi 19. Şi da, ar fi frumos să-i aduci iubitei un buchet cu 19 trandafiri.

GEMENI (21 mai – 21 iunie) 

Regenerare

S-ar putea ca azi să-ţi porţi în sfârşit de grijă. Regenerează-te! Chiar ai nevoie de asta. Fă-ţi timp să rămâi singur; momentele de repliere interioară s-ar putea să te ajute să identifici schemele neplăcute care se repetă în viaţa ta,  tipicurile care  te gripează şi să găseşti soluţii pentru a le depăşi.  Vino cu flori acasă, scoate telefonul din furcă, bucură-te de o seară împăcată, lină.

Ai pornirea să faci lucrurile contra cronometru, dar în ritmul acesta nu poţi s-o mai duci mult. Fii înţelept, învaţă să alegi ceea ce îţi foloseşte cu adevărat, nu te mai împrăştia într-o mie de proiecte şi direcţii. Fă cumva şi lămureşte-ţi şeful să mai slăbească presiunea. Şi mai amână un pic momentul când te gândeşti la viitor. Nu e momentul să-ţi faci planuri, deoarece nu ştii tot ce-ţi trebuie pentru a lua o decizie corectă.

Numerele tale norocoase sunt 22 şi 24.

RAC (22 iunie – 22 iulie)  

Gânduri şi sentimente

Mulţi nativi Raci o să-şi dea seama azi că nu un psihoterapeut le trebuie. E de ajuns să stea de vorbă cu cineva, să spună ce-i frământă – o să le facă foarte bine. Desigur, începutul poate fi greu: e nevoie de încredere şi de curaj ca să te destăinui cuiva, fie şi unui apropiat. Dar va părea uşor odată ce ai început, te vei simţi mai bine, ţi se va lua o piatră de pe inimă. Dacă totuşi nu ţi-e la îndemână să treci barierele pe care le pui între tine şi ceilalţi, scrie un jurnal. E chiar la îndemână.

Îndrăzneşte, împlineşte-ţi dorinţa de a medita profund la chestiunile importante din viaţa ta. E o zi nemaipomenită pentru a învăţa ceva nou, pentru a aprofunda ceva vechi sau pur şi simplu pentru a-ţi cerceta sentimentele şi impresiile neştiute. Poate că asta nu ţi se pare chiar distractiv azi, dar o să te convingi că ţi-ar fi de folos, pentru că o să descoperi ceva important despre tine însuţi.  Ai grijă doar să nu te prindă şeful cufundat în visare.

Să lucrezi cu echipa şi să faceţi brainstorming pentru proiectul la care munceşti e ideal. Mai ales că şi intuiţia este foarte puternică azi.

Numerele tale norocoase sunt 5 şi 14.

LEU (23 iulie – 22 august) 

Responsabilităţi sporite

Luna a intrat astăzi în semnul Fecioarei şi îşi face de lucru în  casa a II-a, cea a finanţelor personale – pe şleau spus, casa banilor tăi. E nevoie de un plus de energie sentimentală pentru a izbuti în următoarele două zile ce ţi-ai propus să reuşeşti. Aşadar, ai grijă la ce şi cum planifici, financiar vorbind. Şefii sunt de partea ta: o să-ţi dea o sarcină care implică mai multă responsabilitate. Asta este o dovadă de încredere şi poţi s-o consideri un soi de promovare. Acceptă orice nouă ocazie ca şi cum ar fi şansa carierei tale, aici şi acum.

Fii atent la emoţiile care o cam iau razna azi. S-ar putea să fie una din acele zile în care faci o mulţime de lucruri, dar puţine duci la bun sfârşit, cu rezultate tangibile. Ceilalţi se uită la tine ca la o autoritate în domeniu,  un expert – aşa că verifică: ştii cu adevărat lucrul despre care vorbeşti?

Partea materială  nu e grozavă azi. Ai grijă de obiectele tale. Rişti să le rătăceşti sau să se strice ceva. Noroc de… numerele norocoase. Zâmbeşte, azi sunt 2 şi 11.

FECIOARĂ (23 august – 22 septembrie) 

Bine ai revenit!

Lumea te primeşte înapoi cu braţele deschise, după o scurtă însingurare cu folos. Luna intră chiar azi în semnul vostru, revitalizându-l. Dacă ai zi liberă, fă ce-ţi trece prin cap! De multe ori ai muncit cu devoţiune pentru alţii, dăruind energie. Măcar din când în când e bine să-ţi faci şi ţie cadouri. Mâncă ce-ţi place, ascultă muzica favorită, înconjoară-te de prietenii aceia simpatici.

Cineva s-ar putea să-ţi spună un secret azi – fii sigur că îl păstrezi, tocmai pentru a preîntâmpina cine ştie ce probleme mai târziu. Ai de semnat vreun document, vreun act oficial? Ia seama la detaliile situaţiei, sunt cam nesigure şi neclare.

Eşti destul de schimbător azi, iar afacerile, munca riscă să-ţi ocupe tot timpul şi toată energia. Acordă atenţie sporită  celor care sunt implicaţi alături de tine, să te asiguri că e un lucru real, nu o fata Morgana.

Numerele care îţi poartă noroc azi sunt 1 şi 10.

BALANŢĂ (23 septembrie – 23 octombrie)  

Mai uşurel!

Cu siguranţă, îţi vine să încetineşti puţin ritmul. Luna intră, în raport cu semnul tău, în casa a XII-a, casa secretelor şi a solitudinii. Dacă ai o zi liberă, este ziua relaxării totale, în stil propriu. E o zi de spa, de jacuzzy, cu ingrediente şi arome unice, cu răsfăţ prelung în baia fierbinte. Poţi accepta şi companie, dar una specială, foarte apropiată, intimă. Fii azi împreună cu cei care îţi dau sentimentul de siguranţă şi confort sufletesc.

Nu te apuca de nimic nou, nimic din ceea ce presupune perseverenţă şi disciplină. Nu ai acum destulă energie pentru a duce până la capăt lucrurile, aşa că nu e cazul să porneşti cu stângul.  Ocupă-te de asta peste câteva zile. Acum fii pe fază în privinţa lucrurilor la îndemână şi păstrează-ţi interesul viu, chiar dacă responsabilităţile cotidiene ţi se par plictisitoare.

“Flexibilitate” e cuvântul zilei, iar pentru tine, ca Balanţă,  chiar că nu-i o problemă. Savurează bucuriile simple ale vieţii şi bucură-te de norocul pe care ţi-l poartă numerele 3 şi 12.

SCORPION (24 octombrie – 21 noiembrie)  

Prietenia la nevoie se cunoaşte

Luna cea volatilă alunecă în săritoarea şi binefăcătoarea zodie a Fecioarei trecând pragul celei de a XI-a case, cea a prieteniei. Şi uite-aşa azi una din zilele în care, dacă ai cumva un necaz,  poţi plânge pe umărul cuiva. E valabilă şi reciproca: eşti bun de umăr pe care să plângă un prieten apropiat. Cu toate stresurile şi frustările care apar în viaţa cotidiană, sprijinul prieteniei este foarte preţios.

Dar nu te gândi că e vremea smiorcăielilor. Trăieşte la maximum această zi a creativităţii şi a desfătării. O să te simţi inspirat să-ţi depăşeşti limitele. Cei din jur te vor considera inteligent şi misterios. Vei face impresie puternică asupra lor.

Trăieşte-ţi ziua la temperatură totală  – pregăteşte-te pentru o întâlnire romantică şi senzuală cu persoana iubită. Probabil o cină la lumina lumânărilor şi o continuare trepidantă. Dacă eşti singur, fii pe fază. E timpul să ieşi în lumina reflectoarelor, să-ţi foloseşti talentele ascunse pentru ca visurile tale să devină realitate.

Azi te poţi baza pe simpatia numerelor 11 şi 22.

SĂGETĂTOR (22 noiembrie – 21 decembrie)   

Coliziune cosmică

Azi sunt mai greu de evitat niscaiva conflicte şi dezacorduri, căci sensibila Lună şi impredictibilul Uranus se cam contrează. Idei diferite şi viziunea ta despre lume în contradictoriu cu a altora creează tensiuni serioase. Păstrează-ţi neştirbit simţul umorului, spune poantele care-ţi stau pe limbă. Râsul e salvatorul tău azi, n-o să te lase pradă încrâncenărilor primejdioase.

Dacă o să-ţi petreci timpul acasă, o să-ţi doreşti să te fi aflat în altă parte, din cauza unor nemulţumiri şi tensiuni din familie. Dar lucrurile sunt mai nuanţate decât par. Asigură-te că ai toate datele înainte să acţionezi. Şi oricum, fii flexibil şi tolerant, renunţă la gândul să o rupi cu toţi şi schimbă-ţi punctul de vedere.

Numerele 8 şi 11 sunt de partea ta astăzi. Împrieteneşte-te cu ele.

CAPRICORN (22 decembrie – 19 ianuarie)   

Chef de ducă

Neastâmpărata Lună întâlneşte mintosul semn al Fecioarei chiar în cea de-a IX-a casă a ta, a călătoriilor şi educaţiei. Iar asta te stârneşte să porneşti într-o explorare fantastică a trupului, sufletului şi minţii tale.  E o zi ideală pentru a cerceta credinţe şi obiceiuri din alte culturi, aşa că îndrăzneşte să ieşi din graniţele micului tău univers. Nu e nimic rău în a păşi dincolo de ceea ce îţi este familiar. Mulţi oameni trăiesc  într-o lume strâmtă şi fiecare dintre ei vrea să evadeze.

Profită de această zi. E numai bună pentru călătorii scurte. O ieşire în afara oraşului, undeva la ţară ţi-ar prinde grozav. Te-ai relaxa şi dacă te simţi bine şi mica escapadă e amuzantă, s-ar putea să-ţi inspire planuri pentru un întreg concediu romantic petrecut în sânul naturii. Poate într-o croazieră sau măcar pe malul unei ape…

Azi eşti foarte inspirat şi plin de imaginaţie, Intuiţia te ajută să alegi ce e mai valoros. Cei din jur sunt impresionaţi de puterea ta de a-i înţelege.

Numerele care îţi sunt azi cu noroc? 12 şi 30.

VĂRSĂTOR (20 ianuarie – 18 februarie)   

Vino mai aproape!

Versatila Lună alunecă în cea de-a VIII-a ta casă, a sexului, banii şi puterii şi te face să te concentrezi asupra lor. Dacă eşti deja implicat într-o relaţie intimă, e o ocazie bună pentru a spori apropierea. Arată-i celui de lângă tine atenţie sporită, răsfaţă-l. E o zi uşor de transformat în comuniune psihică: Luna îţi stimulează facultăţile intuitive.

Totuşi în privinţa chestiunilor materiale şansa nu e la fel de surâzătoare, aşa că amână startul oricărui nou proiect. Poţi medita în schimb la ce te face cu adevărat fericit şi îţi împlineşte profund viaţa. O relaţie romantică? Un copil? O carieră? Alte studii? Dezvoltarea personală şi devenirea spirituală?

Fă o listă cu ceea ce îţi doreşti intens şi găseşte cele mai îndrăzneţe variante de a-ţi atinge idealurile. Desigur, realizarea nu vine peste noapte. Dacă împarţi totul pe etape sunt şanse mult mai mari să-ţi duci planul la capăt.

Şi nu uita. Ai şi numere norocoase – 9 şi 18.

PEŞTI (19 februarie – 20 martie)   

Dezordine

Aspectele tensionate dintre sensibila Lună şi imprevizibilul Uranus nu-ţi fac ziua prea uşoară. Teama, anxietatea te pot lăsa lat cât ai clipi, aşa că e de dorit să stai calm, cât mai departe de orice fel de complicaţii. Evită-i pe cei care se poartă ciudat şi te pot tulbura. Păstrează-ţi cumpătul. Protejează-te de răutatea celorlaţi. Pur şi simplu nu-i băga în seamă!

Azi atragi multe privirile. Admirative, aşa că bucură-te. Poţi avea o serie de surprize, se deschid noi şanse. Nu le lăsa să treacă pe lângă tine, neatent din cauza muncii sau confiscate de cine ştie ce mărunţişuri. Te simţi plin de bunătate, empatie şi compasiune. Fii generos şi cu tine însuţi azi, dăruieşte-ţi şi ţie sentimentele calde pe care le îndrepţi de obicei spre ceilalţi.

Numerele tale norocoase sunt 7 şi 16.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: