Astrologia şi astrologii

Există persoane care se ocupă cu astrologia, pe colţuri de tabloid, pe minute numărate la vreun post TV, întotdeauna cu grijă la spaţiul sau timpul alocat. E ca un soi de fitness intelectual retardat, cu dependenţa de rigoare, aceea a tabietului matinal. Ai terminat şi cafeaua, ai terminat şi astrologia de mică bârfă la început de zi de muncă. Nimic semnificativ nu ţi se întâmplă: ca de obicei, ziua va fi una bună, dacă nu excelentă, iar eventualele dificultăţi sunt păr la ceas, uşor de şters. Nici o  provocare, nici o neşansă, nici o atenţionare la nenorocire (dă naşpa la rating…), nici o lecţie de învăţat! E doar un business, bazat pe credulitatea oamenilor. Aceste persoane nu pot fi incluse în rândul astrologilor: pur şi simplu, habar n-au! Îi scoatem aşadar  din categoria astrologilor. Astrologia nu e un job mercantil, la îndemână, de învăţat la fără frecvenţă.

Există apoi persoane meticuloase, cercetători serioşi care caută să găsească cu bunăvoinţă ştiinţifică relaţii de cauzalitate, fizice, cuantificabile, între influenţa astrelor şi psihicul uman. Sigur că da, pleci de la alternanţa zi – noapte, maree, flux şi reflux, luceferi romantici, marţialităţi însângerate, simbolistici savant-academice, bune de scris şi de umplut biblioteci. Nici aceştia nu sunt astrologi, ci doar spectatori inteligenţi. Ei nu simt, ci doar cunosc. Nu au har, nu au dăruire.

În spaţiu îngust, deopotrivă concentrând cunoaşterea şi harul, se profilează un număr de curioşi pasionaţi. Ceea ce îi deosebeşte sunt, pe rând, munca temeinică, experienţa ei curioasă, intensă, dar  – mai presus de toate – prudenţa şi voinţa bună. Un astrolog serios nu se joacă. El ştie ce ştie, ştie că are multe de învăţat, nu vorbeşte aiurea, nu se dă atotcunoscător, mag, prezicător. E un simplu cititor în stele, atent la semnele lor.

Astrologia nu e niciodată fatidică, ci doar clopoţel de atenţionare sau alarmă. În cazurile fericite, semnalează ocazii favorabile: astrologul e fericit să vi le indice. În situaţii astrale problematice astrologul îşi face datoria de a vă avertiza (feriţi-vă de astrologul care vă zice numai de bine!) Până la urmă, liberul arbitru guvernează natura umană. Noi, astrologii, ne facem doar mica şi delicata binevoitoare datorie de sfătuitori.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: